Ordonanța președințială pentru stabilirea programului de vizitare a minorului

Ordonanța președințială pentru stabilirea programului de vizitare a minorului reprezintă o soluție rapidă, chiar și în vacanță judecătorească

Pentru părinții separați sau divorțați, stabilirea unui program clar și predictibil de vizitare a copilului poate deveni o adevărată provocare, mai ales atunci când comunicarea dintre foștii parteneri este blocată de conflicte sau neînțelegeri. În astfel de situații, legea oferă o soluție eficientă și rapidă: ordonanța președințială.

Ce este ordonanța președințială?

Este o procedură specială, reglementată de Codul de procedură civilă (art. 997 și urm.), prin care o instanță poate dispune măsuri provizorii în cazuri urgente, fără a afecta soluția finală asupra fondului litigiului. În cazul litigiilor de familie, ordonanța poate fi folosită pentru stabilirea temporară a unui program de vizitare între copil și părintele la care nu locuiește în mod statornic.

Când și de ce e utilă?

Această procedură devine utilă în situații în care:

Părinții nu se înțeleg asupra programului de vizitare;

Minorul este luat fără acordul celuilalt părinte, fără a fi informat despre durata sau locul vizitei;

Unul dintre părinți refuză comunicarea și nu respectă un program predictibil;

Avantajul major: se judecă cu celeritate, inclusiv în vacanța judecătorească

Fiind o procedură de urgență, ordonanțele președințiale se judecă rapid – iar unul dintre cele mai importante aspecte este că aceste dosare se judecă și pe perioada vacanței judecătorești. Judecătorii soluționează astfel de cereri chiar și în lunile de vară, când instanțele funcționează într-un regim redus.

Așadar, dacă ești părinte și te confrunți cu probleme privind vizitarea copilului, nu trebuie să aștepți până la toamnă – poți obține o soluție provizorie în câteva săptămâni.

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii?

Instanța va analiza dacă sunt îndeplinite patru condiții esențiale:

  1. Urgenta măsurii – trebuie dovedit că întârzierea ar putea prejudicia copilul (de exemplu, afectarea echilibrului său emoțional, riscul de înstrăinare față de unul dintre părinți etc.);
  2. Caracterul provizoriu – soluția va produce efecte doar până la soluționarea definitivă a litigiului de fond (a cărui existență pe rolul instanțelor de judecată trebuie dovedită);
  3. Neprejudecarea fondului – instanța nu stabilește definitiv drepturile, ci doar temporar;
  4. Aparența de drept – reclamantul trebuie să justifice că are un drept legitim aparent (de exemplu, este părintele copilului și cere un program rezonabil).
În interesul copilului, nu al părinților

Instanțele analizează cererile prin prisma interesului superior al copilului, principiu consacrat de Legea nr. 272/2004. Asta înseamnă că toate deciziile trebuie să țină cont de stabilitatea emoțională, siguranța, rutina zilnică și dezvoltarea echilibrată a minorului – nu de dorințele sau frustrările părinților.

Chiar dacă unul dintre părinți este conflictual sau denigrează celălalt părinte în fața copilului, instanța poate reduce și regla programul de vizitare, pentru a evita expunerea minorului la tensiuni sau influențe negative.

Concluzie

Ordonanța președințială reprezintă o soluție rapidă, eficientă și legală pentru părinții care vor să reglementeze temporar programul de vizitare al copilului, mai ales în perioade tensionate sau de impas. Faptul că se judecă inclusiv în timpul vacanței judecătorești o face un instrument deosebit de valoros în protejarea interesului copilului și a drepturilor părinților.


Ai nevoie de o ordonanță președințială pentru stabilirea programului de vizită?
Contactează-ne pentru consultanță și asistență juridică. În astfel de cazuri, timpul este esențial, iar soluția poate fi mai aproape decât crezi.


Alte articole

25

Sep

Protecția patrimoniului minorilor și a persoanelor aflate sub tutelă specială Unele acte juridice importante – precum acceptarea unei moșteniri, partajul succesoral sau vânzarea unui bun – nu pot fi făcute de minori sau de persoanele aflate sub tutelă specială fără acordul instanței de tutelă. Scopul este protejarea interesului lor patrimonial. Descoperiți ce înseamnă actele de …

5

Jun

Acest articol analizează impactul deciziilor urbanistice nejustificate asupra dreptului de proprietate, cu accent pe încălcarea principiilor legalității, proporționalității și încrederii legitime. Reîncadrarea unor terenuri rezidențiale în zone verzi, în absența unei fundamentări clare, poate constitui un exces de putere administrativă și generează riscuri semnificative pentru coerența dezvoltării urbane și securitatea juridică a proprietarilor.

24

Apr

Acest articol face parte din campania de educație juridică având ca subiect contractul de închiriere a unei locuințe (locațiune), abordând anumite aspecte practice, atât din perspectiva proprietarului (locatorului), cât și a chiriașului (locatarului). A. Perspectiva proprietarului Un prim aspect căruia orice proprietar ar trebui să îi dea o atenție deosebită este forma contractului. Contractul de …

23

Apr

Ca principiu, adresa de înființare a proprii, comunicată de către executorul judecătoresc, constituie act de executare cu efect întreruptiv de prescripție a dreptului de a obține executarea silită. Însă în ce condiții? Conform prevederilor art. 709 Cod procedură civilă: (1) Cursul prescripţiei se întrerupe: 2. pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, …